New travel, New continent … NEW YORK

Cine ma cunoaste, stie ca ma entuziasmez fata de o destinatie de calatorie in functie de cartile citite. Asa a fost si cu Africa de Sud, cand am tinut mortis sa ajung la Capul Bunei Sperante din pricina cartilor lui Jules Verne citite in copilarie. Insa cu New York-ul a fost cu totul altceva. De  New York m-am indragostit iremediabil imca din copilarie, pe cand urmaream la televizor un serial banal, Central Park West, dar care prezenta atat de viu frumusetea orasului incat m-a facut sa-mi doresc cu ardoare sa-l strabat. Dumnezeu a fost bun cu mine si m-a ajutat ca anul acesta sa-mi fac una dintre cele mai frumoase vacante avute vreodata: in Statele Unite. New York-ul nu putea sa lipseasca din destinatie si, in amintirea serialului respectiv, m-am cazat chiar in Upper West Side Manhattan, la 10 minute de mers pe jos de Central Park.

De cand am pasit in inima orasului, m-a coplesit stilul arhitectural care imbina atat de armonios constructiile vechi de tip colonial cu cele noi, moderne. Cladirile inalte intalnite la tot pasul pot uneori sa dea senzatia ca te coplesesc insa mie mi-au placut atat de mult. Nici vorba sa ma copleseasca, mai degraba ma simteam de parca m-ar fi protejat si aproape le auzeam zicandu-mi: “Uita-te la mine! Vezi ce frumoasa si mladioasa sunt?”

Bineinteles ca primul obiectiv de pe lista mea de vizitat a fost Statuia Libertatii. Pentru a lua vaporul catre faimoasa Liberty Island trebuie sa ajungi in Battery Park, cel mai sudic punct al Manhattan-ului (a propos: Manhattan se traduce prin “insula cu multe dealuri“). Parcul isi trage numele de la artileria care era pozitionata aici constant pentru a apara orasul in secolul al XVII-lea, pe cand acesta se numea New Amsterdam si era doar o colonie a olandezilor stabiliti aici.

In imagine, Battery Park cu noua cladire One World Trade Center (cea cu antena in varf).

Sunt cateva monumente in Battery Park insa mie cel mai mult mi-a placut East Coast Memorial, un monument ridicat in cinstea soldatilor americani care si-au pierdut viata in apele Oceanului Atlantic in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Calatoria cu vaporul catre Liberty Island se face in cca 20 de minute -din pacate, caci eu sunt mare amatoare de navigat pe mare- insa ofera o priveliste spectaculoasa asupra cartierului Manhattan: cel mai dens populat cartier din New York unde se afla majoritatea cladirilor impozante pe care le vedem de atatea ori prin media.

Liberty Island este o insula mititica unde insa, Miss Liberty (pe numele sau intreg Liberty Enlightening the World) vegheaza din 1886. Statuia se viziteaza in intregime, insa biletele trebuiesc rezervate din avans. Am vizitat-o si eu si m-am bucurat sa fiu atat de aproape de ea, imi venea sa o iau in brate si sa stam cateva minute bune la taifas, sa o intreb daca nu se plictiseste singura acolo de atata vreme, daca nu ii este frig iarna si sa-i spun ca imi place coafura ei.

La plecare, la magazinul de suveniruri m-am bucurat sa redescopar (a cata oara?!) ca romanii sunt intr-adevar un popor raspandit pe tot globul: doi dintre vanzatorii de la casa erau romani.

O alta insula de vizitat este Ellis Island. Vapor dupa vapor acosta la malul acestei insulite si isi descarca incarcatura pretioasa de vise, sperante, acareturi… toate la purtator: acesta era punctul de sosire al tuturor imigrantilor ce veneau din Europa. In imaginea de mai jos este chiar sala principala, a bagajelor, unde imigrantii proaspat debarcati se adunau si asteptau cuminti sa inceapa formalitatile de inregistrare. Oamenii treceau prin tot felul de teste medicale (chiar si de inteligenta!) dupa care fie erau primiti in Statele Unite, fie primeau teribila veste ca trebuie sa se intoarca de unde au venit. Ultima persoana care a trecut prin aceste proceduri a fost Arne Peterssen in 1954. Apoi acest punct de imigrare a fost inchis.

Stand acolo si ascultand povestile imigrantilor, am resimtit si eu emotiile lor, aproape ca eram si eu una dintre ei. Acum locul este un muzeu si este foarte interesant de vizitat mai ales ca exista o galerie cu fotografiile unora dintre cei care au trecut pe acolo acum foarte multe decenii si … ia ghiciti: am reusit sa identific printre portrete trei romani!La plecarea de pe insula, Dumnezeu mi-a facut iarasi un cadou frumos caci Liberty era scaldata in cateva raze de soare si parea sa-mi spuna “Uite ce frumos e! De aceea nu ma plictisesc eu singura de atatia ani.”

Tot umbland pe strazile orasului din cartierul financiar, pardon: Wall Street, m-am bucurat sa constat din nou cum arhitectura veche este imbratisata si protejata de cea noua.

Bineinteles ca am intrat in biserica sa vad cum arata pe dinauntru. 

Foarte aproape de Wall Street se afla un loc plin de amintiri dureroase: World Trade Center. Eu am prins data de 11 septembrie chiar in New York si am petrecut ceva timp cu Jeanette, o supravietuitoare a atacurilor care mi-a povestit cum au decurs evenimentele respective prin prisma ei. Despre soc, consternare, frica, debusolare, furie, victime …. am vizitat si muzeul si am citit marturiile supravietuitorilor sau sms-urile celor care nu au supravietuit trimise celor dragi. Si m-a cuprins si pe mine durerea, neputinta si furia… si i-am inteles si i-am indragit si mai mult pe americani.

Pe locul unde odinioara se inaltau falnice turnurile gemene acum nu s-a mai construit nimic. Exista doar un monument, Ground Zero, in amintirea celor care au pierit acolo. Monumentul este chiar fundatia celor doua cladiri, inconjurat pe margini de granit neagru pe care sunt sapate, unele langa altele in functie de gradul de prietenie sau de vecinatate in momentul mortii, numele victimelor care au pierit nu doar aici ci si la Pentagon in acea zi fatidica si in atentatul cu bomba de la World Trade Center: 3000 de oameni. Singurul sunet care se aude este cel al celei mai mari cascade facuta de om in America de Nord: Reflecting Absence. Milioane de litri de apa se varsa de pe margini in abisul fundatiei de unde, odinioara, se inaltau turnurile gemene. Un copac, un par care a supravietuit, a fost ingrijit si replantat si simbolizeaza acum puterea umanitatii de a renaste chiar in ciuda celor mai mari vicisitudini. 

In imagine, Ground Zero din alta perspectiva, vazut noaptea. 

O activitate care trebuie neaparat intreprinsa este strabatutul podului Brooklyn Bridge pe jos. Este unul dintre cele mai faimoase dar si mai vechi poduri din Statele Unite. Terminat in 1883, podul leaga cartierul Manhattan de Brooklyn si la terminarea sa a fost testat cu … elefanti! New York-erilor le era frica ca podul nu va rezista circulatiei automobilelor care de abia incepusera sa se construiasca asa ca 21 de elefanti s-au plimbat pe pod pentru a-i demonstra rezistenta. E simplu de inteles de ce mi-a placut atat de mult podul acesta: elefanti 🙂

Nici Brooklyn Bridge nu a scapat de ritualul indratostitilor care si-au incatusat si aici dragostea …

Podul se strabate fie pe jos, fie cu bicicleta…

.. dar si cu masina

O panorama a podului Brooklyn noaptea.

In fata sediului ONU am vazut fluturand vesel drapelul Romaniei: il puteti distinge? 

Rockefeller Center: inalt nu? Se poate vizia si ofera o panorama minunata a orasului. Eu am vizitat in timpul zilei. 

Cladirea Flatiron (fier de calcat) are doar 21 de etaje (93 metri) si sta vesela la intersectia dintre Broadway si 5th Avenue, una dintre locatiile cele mai proeminente ale New York-ului. Avand forma de triunghi si datorita locatiei, cladirea provoaca adesea pale puternice de vant care ridica fustele trecatoarelor care nu sunt atente 🙂 Cladirea este una dintre constructiile iconice ale orasului si a fost primita cu entuziasm datorita design-ului avangardist insa a devenit cu adevarat celebra datorita filmelor Godzilla dar si Spider Man.

Am preferat sa vizitez pe inserate Empire State Building pentru panorama pe care o ofera asupra oraslui New York la ceas de seara si nu am regretat.

Orasul vazut de sus iti taie respiratia, cu adevarat. Este o explozie de lumina si culoare, un oras cu adevarat viu in care nu te poti plictisi caci la orice ora din zi si din noapte exista cate ceva de facut. 

In imagine, o panorama a orasului cu cladirea Chrysler (cea luminata). 

Catedrala Sf Patrick

New York are o retea de conducte prin care aburul ce provine de la uzinele de electricitate este transportat catre diverse cladiri, exact precum electricitatea. Aburul acesta fierbinte se pare ca este folosit in multe scopuri, inclusiv pentru incalzit dar si pentru … racit datorita sistemului pe care ei il numesc absorption refrigerator care foloseste sursele de caldura pentru a genera energia necesara procesului de racire. Complicat, nu? Well… Probabil un efect secundar este acela ca vagoanele de metrou au aer conditionat insa in statiile de metrou este teribil de cald.
Gara Centrala mi-a placut asa ca i-am facut cateva fotografii.  

Pe strazile New York-ului este un vacarm care pe mine m-a incantat nespus: aglomeratie mare, claxoane, oameni de tot felul, vanzatori de hot dog, faimoasele taxiuri …

Multi prefera sa foloseasca metroul pentru ca acesta are o retea foarte buna si ajungi rapid dintr-o parte intr-alta a orasului. In  metrou vezi oameni de tot felul: turisti, muncitori dar si oameni de afaceri care parca s-au desprins de pe copertile ultimelor reviste de moda. La pranz, in pauza de masa, este un aflux puternic de oameni care merg sa ia pranzul iar mie mi-a placut teribil sa-i studiez: veseli, degajati, se opreau sa vorbeasca cu tine pe strada. Stiu ca se spune ca New York-ezii nu-ti acorda nici macar 5 minute, ca sunt grabiti, ca isi vad numai de ale lor insa eu nu am experimentat acest lucru. Dimpotriva: erau foarte draguti si curtenitori, se opreau sa te intrebe ce strada cauti chiar daca nu initiai tu discutia. Si din cand in cand, unii chiar trecand pe langa tine te salutau cu “Hi, how’ya doin?” care ma facea sa nu ma simt deloc ca o turista 🙂

Times Square a fost un loc unde poti sa stai pana tarziu in noapte sau mai bine spus: devreme in orele diminetii (:-) ) si te simti de parca ar fi zi, cu toate magazinele si restaurantele deschise.

Central Park este imens, eu nu am putut sa-l vizitez pe tot. 

Dar am ajuns la monumentul pe care Yoko Ono l-a ridicat in amintirea lui John Lennon care a fost asasinat in apropiere. 

Cu destul de multi ani in urma citisem cartea A Stone For Danny Fisher in care actiunea se petrecea in mare parte in Coney Island. Cu aceasta carte in minte, era imposibil sa nu vizitez peninsula respectiva si sa nu profit de ziua calduroasa de plaja. Coney Island este o statiune la malul Atlanticului infiintata inca din 1829 si a avut un parc de distractii incepand cu 1880. Cu aceasta ocazie am reusit sa vizitez Atlanticul de pe toate continentele. Prima oara l-am vazut in Franta, la Deauville. Apoi din Namibia (Africa), din Brazilia si acum din Statele Unite.

Am fost surprinsa sa vad ca niste localuri despre care citisem in cartea lui Harold Robbins inca erau in functiune asa ca am mancat in ele. Si eu si pescarusii care pandeau vicleni sa fure cate un hot dog sau un cartof crocant invelit din belsug in cascaval topit

Roata Minune (The Wonder Wheel) este in functiune din 1948

Iar the Parachute Jump care se vede pe fundal este si mai veche: in functiune inca din 1940!

Intrucat am prins morbul zborurilor cu elicopterul, nu se putea sa fiu intr-o locatie atat de frumoasa si sa ratez survolarea ei.

In imagine, ManhattanIn ultima seara, Dumnezeu ne-a pregatit cel mai frumos apus de soare pe care m-am straduit sa-l imortalizez cat mai bine.

Daca am inceput calatoria in New York cu Liberty, trebuia sa se si sfarseasca cu ea. Iar ea, nu ne-a dezamagit. 

Privind la acest spectacol, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca aceasta era privelistea pe care multi imigranti o vedeau in momentul in care ajungeau aproape de insula Ellis, punctul terminus al calatoriei lor. Sper ca v-a placut si aceasta calatorie a mea. Vor mai urma insa pana la urmatoarea, ramaneti binecuvantati!

Share on: FacebookTwitterPinterest